Trăim într-un prezent care nu prea stă pe loc. Zgomot, viteză, ecrane, scroll-uri nesfârșite. Și totuși, în toată goana asta, am simțit nevoia să creez ceva care să tacă. Să respire. Să simtă. Așa a luat naștere această sesiune foto — diferită, cu un aer cinematic, gândită să pară smulsă dintr-un film pe peliculă.
Am vrut mai mult decât poze. Am vrut o poveste. Am vrut să prind emoția aia subtilă care nu se spune, dar se simte. Fiecare cadru a fost compus ca o secvență, cu lumină gândită ca într-un film, cu umbre care îmbrățișează contururi și detalii care vorbesc fără să spună nimic. N-a fost doar o sesiune foto — a fost o declarație de iubire pentru imagine, pentru tăcere, pentru clipa aceea care merită păstrată.
Dar cel mai important, am vrut naturalețe. Nimic forțat. Nimic regizat. Am vrut ca fiecare imagine să respire libertate și adevăr. Să nu arate „aranjat”, ci trăit. Într-o lume plină de filtre și cadre trase la indigo, mi-am dorit ceva autentic. Ceva care să iasă din tipare și să rămână.
Fotografia, pentru mine, e felul în care timpul se îndrăgostește de prezent. E o formă de poezie vizuală, care respiră prin lumini, culori și tăceri. E un limbaj mut, dar plin de emoție. O formă de artă care nu țipă, dar care rămâne cu tine.
Chiar dacă suntem înconjurați de tehnologie și viteza e noua normalitate, fotografia rămâne un loc în care sufletul se poate opri. Exact cum o făcea poezia odinioară — sinceră, profundă, nefiltrată.
Prin această sesiune, am vrut să spun o poveste fără cuvinte. Să las imaginea să respire. Să creez o atmosferă care să pară desprinsă dintr-un film pe care l-ai mai văzut cândva — poate în vis, poate într-o amintire frumoasă.
Vă invit să nu priviți doar fotografii.Vă invit să simțiți.
O poezie în mișcare.
O călătorie dincolo de cuvinte, acolo unde doar arta — și inima — ajung cu adevărat.